Carla Bruni şi preşedintele Nicolas Sarkozy vor deveni părinţi!
În ultima perioadă s-a zvonit că soţia preşedintelui Franţei ar fi gravidă, însă Carla Bruni nu a confirmat informaţia, dar nici nu a dezminţit-o.
Bianca Drăgușanu vrea 50.000 de lei de la Dan Negru
Vedeta va trebui să își demostreze îndemânarea pentru a putea intra în posesia sumei de bani, iar pentru aceasta s-a tot antrenat zilele trecute.
Monica o învață pe Irina cum se fac copiii
Ieri, după ce a lăsat- o pe Irina la grădiniţă, Moni a mers la cumpărături. Împreună cu sora ei, Ramona, Monica a luat dintr- un centru comercial câteva alimente, dar şi un set de păpuşi ceva mai special.
Gica Dobrin va ajunge astăzi în Anglia
"Am fost anunţată că voi pleca până la urmă luni către Anglia. Este o delegaţie de cinci sau şase persoane. Mă voi întoarce de acolo joi seara, dar nu pot spune mai multe pentru că nici eu nu am stat să întreb foarte multe acum.
Vedetele au făcut show la finala de baschet de la Ploieşti
Sâmbătă, ploieșteanul Valentin Dinu a încântat cei peste 2000 de spectatori din tribune cu vocea sa, cele trei piese interpretare demonstrând, o dată în plus, de ce a fost finalist al concursului ”Românii au talent”.
Campionul olimpic la maraton, Samuel Wanjiru, a murit la doar 24 de ani
"El a căzut de la balconul casei sale după o ceartă cu soţia sa. A fost găsit zăcând pe verandă. A suferit o fractură craniană.
Hotel FM in finala Eurovision
Punctajul obţinut de trupa Hotel FM, formată din David Bryan, Gabriel Băruţă şi Alex Szuz, va fi făcut public abia după finală, pentru ca votul publicului să nu fie influenţat.
Andreea Mantea la Kanal D
Andreea Mantea, noua vedeta Kanal D, mărturisește că se pregătește intens pentru emisiunea pe care o va prezenta pe tot parcursul verii și, promite ca show-ul să cucerească inimile telespectatorilor.
Cățelul Oanei Bercaru, mâncat de viu de 24 de maidanezi
"Am ajuns sat fără câini. Nu se poate așa ceva, plătim taxe și nu se face nimic pentru a scăpa de acesti câini fără stăpâni. Cățelul meu a fost mâncat de o haită de maidanezi din zona Politehnicii.
Modelul Rose Marie Florescu și cântărețul Fizz impreuna
Modelul Rose Marie Florescu și cântărețul Fizz trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Relația celor doi a început pe "Vaporul Iubirii", un reality-show, prezentat de Pepe, care va fi difuzat de Antena 1.